Calmotusin comprimate, Dacia Plant

Dacia Plant S.R.L.
31,00 RON
Costurile de livrare nu sunt incluse
Dacia Plant S.R.L.

Descriere

Descriere: Calmotusin , tratament natural pentru calmarea tusei, aparatul respirator, eliminarea aerului din plamani, eliberarea cailor respiratorii, eliminarea secretiilor bronsice, usurarea respiratiei, antiinflamator Dupa modul de manifestare, tusea poate fi umedă sau productivă (cu flegmă) şi uscată. Tusea productivă este utilă, deoarece produce evacuarea secreţiilor patologice, impiedicând extinderea infecţiei şi mentinând permeabilitatea căilor respiratorii, tusea uscată este dăunătoare deoarece, la intensitate mare, produce dureri, împiedică odihna, agravează starea congestivă a aparatului respirator, accentuează spasmul bronhiilor, favorizează hemoptizia, solicită aparatul cardiovascular (în cazul pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare). CALMOTUSIN a fost conceput pentru calmarea tusei şi descongestionarea căilor respiratorii (efect de reducere şi eliminare a secreţiilor), uşurând respiraţia.

Compozitie: CIUBOŢICA-CUCULUI (Primula officinalis) este o plantă delicată, cu efecte terapeutice foarte bune la nivelul aparatului respirator. Datorită saponinelor din compoziţia plantei, este folosită ca expectorant şi fluidifiant al secreţiilor bronhice. Ea mai prezintă acţiune antitusivă, emolientă, antiseptică şi calmantă. GHIMBIR (Zingiber officinale)-uleiurile volatile din compoziţia sa conţin borneol, cineol, camfen, geraniol, citral, linalool, substanţe cu proprietăţi antiseptice, antiinflamatoare şi descongestionante asupra sinusurilor. Ghimbirul este antiemetic, febrifug şi carminativ, fiind folosit în afectiuni respiratorii, digestive şi reumatismale. Ghimbirul este unul dintre puţinele condimente picante care nu dau iritaţii gastrice la dozele recomandate. GRINDELIA (Grindelia squarossa) este o plantă din America de Nord, cu acţiune expectorantă, sedativă, antiseptică, fiind utilizată în principal în cazuri de catar bronşic, tuse convulsivă, astm, bronşită cronică, infecţii urinare şi respiratorii. LEMNUL-DULCE (Glycyrrhiza glabra) are acţiune expectorantă, antispastică, antiinflamatoare, antivirală, fluidifiantă a secreţiilor traheo-bronşice şi antiulceroasă. Acidul gliciretinic şi glicirizina din compoziţia sa, imprimă acţiunea expectorantă, substanţele triterpenice fluidifică secreţiile traheo-bronşice, flavonoidele au acţiune diuretică şi antispastică, comparativă cu cea a papaverinei. Structura chimică specifică, cu o grupare cetonica în poziţia C11, asemănătoare structurii hormonilor corticosteroizi, îi conferă acţiune antiinflamatoare. Datorita acestor proprietăţi, lemnul-dulce poate fi utilizat în afecţiuni respiratorii (bronşite, traheite, tuse de diverse etiologii), ulcer gastric şi duodenal, gastrite hiperacide, litiază renală şi biliară. PROPOLISUL este un produs apicol care, prin compoziţia sa bogată în flavonoizi şi acid ferulic, prezintă proprietăţi antimicrobiene (fiind bactericid asupra germenilor Gram pozitivi şi bacteriostatic asupra germenilor Gram negativi), antivirale (inhibând multiplicarea virusurilor), antimicotice, analgezice, antiinflamatoare, având în acelaşi timp şi acţiune cicatrizantă şi trofică locală, asigurând regenerarea ţesutului epitelial şi conjunctiv. Datorită acestor proprietăţi, propolisul este utilizat în afecţiuni ale căilor respiratorii superioare, amigdalită, sinuzite, bronşite, laringite, faringite, gripă, etc. CIMBRUL (Thymus vulgaris) este un condiment picant şi aromat, fiind recomandat tradiţional atât în afecţiuni respiratorii, cât şi în afecţiuni digestive. În fitoterapia clasică, cimbrul este folosit ca şi adjuvant în multe afecţiuni respiratorii (sinuzite, faringite, bronşite), datorită proprietăţilor antiseptice, antibacteriene şi calmante, asigurate în primul rând de timol, carvacrol şi alte componente ale uleiului volatil. De asemenea, s-a mai pus în evidenţă acţiunea secretolitică (de scădere cantitativă a secreţiilor) şi antispastică a componentelor uleiului volatil, ceea ce permite utilizarea plantei în tusea convulsivă, tusea spastică şi astmatică. ULEI VOLATIL DE EUCALIPT (Aetheroleum eucalypti)- datorită conţinutului mare în eucaliptol, uleiul volatil de eucalipt are proprietăţi secretolitice, expectorante şi descongestionante asupra sinusurilor şi căilor respiratorii. Ajută la fluidificarea şi eliminarea secreţiilor bronhice, putând fi administrat ca şi adjuvant în afectiuni ale căilor respiratorii superioare, tuse convulsivă, tuse iritantă, astm şi sinuzită, precum şi pentru aseptizarea cavităţii bucale, a faringelui şi a laringelui. ULEIUL VOLATIL DE JNEAPĂN (Aetheroleum pini montanae) seamănă din punct de vedere al efectelor sale terapeutice cu cel de ienupăr. Are acţiune antiinflamatoare şi antiseptică asupra căilor respiratorii şi prezintă efecte diuretice, antireumatice şi cicatrizante. Poate fi utilizat ca şi adjuvant în tratamentul afecţiunilor respiratorii (laringite, traheite şi bronsite), al afectiunilor urinare (cistite, pielite, uretrite şi litiază renală) şi în cazuri de reumatism. ULEIUL VOLATIL DE MENTĂ (Aetheroleum menthae) conţine α şi β-pinen, mentol, mentonă, cineol, limonen, β-tuionă, sabinen, substanţe cu acţiune antispastică, antibacteriană, secretolitică, descongestionantă asupra sinusurilor şi căilor respiratorii, analgezică şi uşor anestezică. Datorită acestor proprietăţi, se utilizează ca şi adjuvant în tratamentul infecţiilor respiratorii, în faringite, laringite, sinuzite, tulburări digestive, prurit (mâncărime), urticarie,etc. ULEIUL VOLATIL DE ROINIŢĂ (Aetheroleum melissae) prezintă acţiune antispastică, antivirală, calmantă şi sedativă. Se poate utiliza ca şi adjuvant în cazuri de bronşită cronică, tuse spastică, tuse convulsivă şi iritativă.

Actiuni: Calmotusin este un remediu naturist cu efect antiinflamator, antimicrobian, antispastic, antitusiv, bronhodilatator, calmant , descongestionant , expectorant, fluidifiant al secreţiilor bronhice.

Indicatii:  Calmotusin este un remediu naturist util in bronşite acute şi cronice, faringită, gripă, laringite, pneumonii, astm bronsic,  traheite,  tuse productivă, tuse uscată, viroze respiratorii

Mod de prezentare: 60 comprimate

Administrare: Adulţi şi copii peste 14 ani: câte 1-2cpr. de 3 ori pe zi. Copii între 5 şi 14 ani: câte 1/2-1cpr. de 3 ori pe zi, în funcţie de vârstă şi greutate. Copii sub 5 ani: este recomandat după vârstă şi greutate, cu avizul medicului. Comprimatele se sug imediat după masă, dupa care nu se consumă nimic timp de 30 min.

Contraindicatii: Sarcina , alaptare,  alergie la oricare dintre componentele produsului

Producator: Dacia Plant